Deși conducerea ISCTR a transmis tuturor inspectorilor, materialul publicat de Comisia Europeană (CE) referitor la primul set de clarificări privind noile prevederi ale Pachetului Mobilitate 1, respectiv Regulamentul (UE) 2020/1054 privind timpii de conducere și odihnă ai șoferilor profesioniști se pare că o parte dintre aceștia nu l-au citit.
„La punctul II, [6. Ce dovezi ar trebui să prezinte un conducător auto în timpul controlului pentru a dovedi că nu a efectuat perioada de repaus săptămânal normală în camion, ci într-un spațiu de cazare adecvat?]
Comisia Europeană răspunde: Articolul 8 alineatul (8)
Articolul 34 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 165/2014 precizează că statele membre nu le impun conducătorilor auto obligația de a prezenta niciun fel de formulare care să ateste activitățile acestora în afara vehiculului.
Această dispoziție se aplică, de asemenea, în cazul perioadelor de repaus săptămânal normale efectuate în afara vehiculului. Astfel, autoritățile de aplicare a legii nu îi pot solicita conducătorului auto să prezinte documente care să dovedească faptul că perioada sa de repaus săptămânal normală anterioară controlului rutier nu a fost petrecută în vehicul.
Conducătorii auto sau angajatorii pot fi amendați pentru nerespectarea interdicției de a efectua perioada de repaus săptămânal normală (sau o perioadă de repaus de peste 45 de ore luată în compensație) în incinta vehiculului numai în cazul în care aceștia/conducătorii lor auto sunt surprinși într-o perioadă de repaus săptămânal normală în interiorul vehiculului în momentul controlului.„
Cu toate că răspunsul Comisiei Europene este formulat clar, un inspector ISCTR a sancționat un transportator român al cărui șofer efectuase repausul săptămânal normal mai mare de 45 de ore în alt stat membru, cu 6.000 lei, încadrând fapta ca fiind deosebit de gravă cf. art. 8 alin. 1 din OG 37/2007.
Inspectorul ISCTR a solicitat șoferului dovezi care să ateste că a efectuat repausul la hotel. Însă tot Comisia Europeană a clarificat că șoferul poate efectua repausul într-un hotel, un apartament închiriat la motel sau o locuință privată.
În cazul efectuării repausului într-o locuință privată șoferul nu are ce să prezinte. Indiferent de situație, șoferul nu era obligat să prezinte niciun document care să ateste unde a efectuat repausul săptămânal inspectorului ISCTR.
Inspectorii francezi de la DREAL care erau campioni în aplicarea sancțiunilor pentru efectuarea repausului săptămânal în cabină și controlau abuziv, retroactiv, șoferii români au renunțat la aceste controale, după ce instanțele din Franța au anulat PVCC și au dat dreptate transportatorilor români.
Și tot în Franța, instanțele de judecată au anulat procesele verbale încheiate abuziv de DREAL, firmelor de transport din România pentru neîntoarcerea șoferului acasă la 4 săptămâni. Însă scopul, DREAL era să adune bani la buget de la transportatorii străini, nu francezi. Transportatorii sancționați trebuiau să plătească amenda pe loc și astfel banii intrau în bugetul țării. După câștigarea în instanță a proceselor, transportatorii așteaptă cel puțin un an ca să recupereze suma plătită ca amenda sau cauțiune în Franța. Perioadă în care bani produc dobândă pentru francezi.
În România, sperăm ca aceste controale să nu se mai repete și inspectorii ISCTR să se concentreze pe lucruri mai concrete și să învețe de la colegii din jur, respectiv cei din Ungaria și Bulgaria să protejeze piața internă. Autoritățile din Ungaria verifica 100% transportatorii străini și îndeosebi pe cei români.
În Ungaria niciun transportator care încarcă marfă pentru un stat terț din UE (cross-trade) fără ca șoferul să dețină declarație de detașare IMI valabilă și cu cod QR primește o amendă de aprox. 870- 900 euro. Ungurii au fost primii din UE care au amendat transportatorii români pentru lipsa certificatului de detașare IMI la nici o lună de la intrarea în vigoare a Directivei 1057/2020. Și nici acum șoferii străini nu sunt iertați. În zonele comerciale unde transportatorii români încarcă sau descarcă marfă, aproape zilnic se fac aceste controale care au ca scop doar verificarea existenței certificatului de detașare IMI pentru Ungaria.
De asemenea, amenda pentru nedeclararea in sistemul BIREG a vehiculelor de 2,5-3,5 tone care efectuează operațiuni de cabotaj pe teritoriul Ungariei se sancționează cu 4.000 de euro.
Aceste sancțiuni se aplică doar transportatorilor străini, protejându-și piața internă. Sunt curioasă dacă inspectorul ISCTR care a amendat transportatorul român a emis vreo amendă anul acesta sau în anii trecuți unui transportator străin care nu deținea autorizație de transport sau autorizație CEMT sau pentru lipsa certificatului de detașare IMI. Și pe teritoriul României sunt foarte mulți șoferi străini, inclusivi unguri și bulgari care fac operații de transport cross-trade, cabotaj sau terță tară -Non UE. Din sursele noastre nu există nicio sancțiune pentru lipsa certificatului de detașare IMI.
La fel și autoritățile din Bulgaria își concentrează controalele verificând în mare parte șoferii străini și îndeosebi pe șoferii români. În afara sancțiunilor aceștia au „inventat” și coada virtuală de la Ruse care intrată în vigoare în iunie 2023 a fost replicată și la Calafat, în 2024. O afacere foarte bănoasă pentru investitorul bulgar al parcării și autoritatea locală și cu beneficii pentru transportatorii bulgari. În afară de faptul că transportatorii români plătesc 25 de euro parcarea și transportatorii bulgari doar 7 euro, românii stau în parcare câteva ore chiar dacă frontiera este liberă. Timpul de așteptare în parcarea de la Ruse este de 24-36 de ore. În consecință, în ultimul an, transportatorii români au pierdut mai multe contracte de transport pe care le efectuau pe această rută în favoarea transportatorilor bulgari, care trec frontiera în câteva ore.
Dacă ISCTR mai amendează din când în când transportatorii străini și încasează amenzile, poliția rutieră nu le aplică acestora nicio sancțiune sau dacă aplică nu au cum să încaseze amenda și nici nu o urmăresc dacă se încasează sau nu, deși au cadrul legislativ european de partea lor.
Astfel că, transportatorii români sunt sancționați în toate statele membre UE și nu părăsesc „locul faptei„ dacă nu achită amenda pe loc.
În România tot ei achită toate amenzile, pentru că altfel li se blochează conturile.
Când vom învăța și noi să ne protejăm piața și transportatorii români?
Sperăm ca sancțiunea aplicată de ISCTR să fie una izolată și să nu se mai repete.
Dacă ați mai primit astfel de amenzi pe teritoriul României vă rog să ne contactați.
Pentru mai multe detalii:
Lorena SANDU, e-mail: lorena.sandu@untrr.ro